Cinci moduri pentru soferi de a suporta mai usor canicula

recomandat de: promotor.ro

Există un lucru legat de anotimpul cald pe care lumea îl ignoră atunci când se gândește la vară: că nu mai este doar cald, ci chiar canicular. Iată câteva sugestii pentru o toleranță mai mare a temperaturilor crescute:

1. Ai grijă unde parchezi.

Știi momentul ăla în care intri în mașină și nu poți să atingi nimic pentru că te frigi? Pentru a evita eventualele arsuri, încearcă să cauți un loc pentru mașina ta cât mai ferit de soare. Dacă nu se poate, aruncă-i o folie din aluminiu pe acoperiș.

Ursus Epic Moments

2. Elimină eficient aerul cald din mașină.

N-ai găsit loc de parcare ferit de soare, așa că te-ai trezit cu climă de Sahara în habitaclu. Trebuie să reții că aerul cald stă tot timpul sus – adică la nivelul capului – și că cel mai eficient mod de a-l elimina este de a direcționa ventilația rece la nivelul picioarelor, în timp ce geamurile laterale sunt pe un sfert deschise.

3. Elimină eficient aerul cald și fără ajutorul ventilației mașinii.

Să zicem că ziua ta este cât se poate de proastă, așa că nu doar că nu ai găsit un loc umbrit unde să parchezi, ci ai probleme și cu aerul condiționat/ventilația mașinii. Nu trebuie să disperi. Deschide geamul pasagerului și repetă deschide-închide de câteva ori portiera șoferului. Nu, nu trebuie să o izbești de fiecare dată, e suficient să-ți imaginezi că mașina ta e o domnișoară toropită de căldură, iar ușa șoferului este evantaiul dânsei. După vreo zece astfel de mișcări temperatura habitaclului mașinii tale scade cu câteva grade.

4. Nu fă abuz de aerul contiționat.

AC-ul este una dintre minunile tehnologiei auto moderne, iar de lucrul ăsta îți reamintești de fiecare dată când intri în cuptorul tău pe roți. Însă între a te răcori corespunzător și a te predispune la răceală și/sau transpirație abundentă nu e decât o linie foarte subtilă: nu lăsa aerul condiționat la temperatură minimă pe toată durata șederii în mașină. După ce simți că ți-ai asigurat confortul termic, urcă temperatura aerului condiționat la un nivel rezonabil. Și nu, 17 grade Celsius nu este rezonabil.

5. Răcorește-te corespunzător cu o bere rece.

Ai trecut cu bine peste o zi caniculară, folosindu-te corespunzător de sfaturile de mai sus – un motiv cât se poate de bun pentru a te răsplăti cu o bere rece, odată ajuns acasă.

Comentarii: